Beneficiarii ajutorului social sunt trimişi sa presteze munca în folosul comunitătii în cimitirele oraşului



Beneficiarii ajutorului social care sunt apţi de mucă vor face curăţenie în cimitirele din Focşani. Decizia a fost luată marţi în şedinţa Consiliului Local, unde s-a hotărât ca cele 66 de persoane care primesc ajutor social prin legea venitului minim garantat şi sunt apte de muncă să fie împărţite în două grupe care să lucreze la debarasarea hârtiilor, a frunzelor şi chiar a zăpezii de pe arterele cimitirelor Nordic şi Sudic din Focşani. Aleşii locali au votat în unanimitate proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Decebal Bacinschi ca urmare a faptului că angajaţii Direcţiei de Dezvoltare şi Spaţii Verzi se feresc să muncească în astfel de locuri. „ La nivelul municipiului Focşani 150 de persoane primesc ajutor social iar dintre acestea 66 sunt apte de muncă. Pentru aceşti bani ei trebuie sa presteze muncă în folosul comunităţii de câte 74 de ore pe lună. Cum angajaţii de la spaţii verzi fug de munca în aceste locuri, am gândit că este bine să-i trimitem pe cei care primesc acest ajutor financiar să cureţe cimitirele din oraş”, a declarat Decebal Bacinschi primarul municipiului Focşani.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu