Despăgubiri pentru cei care şi-au pierdut proprietăţile în război




Prefectul Ion Oprea a condus în data de 25.02.2011, şedinţa Comisiei judeţene pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 290/2003. Aceasta se referă la acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi. si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947. Totodată aceştia vor putea să fie despăgubiţi şi datorită Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicarii Tratatului dintre România si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Membrii comisiei au analizat în cadrul şedinţei un număr de 9 cereri depuse în conformitate cu prevederile Legii nr.290/ 2003 referitoare la acordarea de despăgubiri sau compensaţii pentru anumite bunuri de către petenţi. După o analiză riguroasa a dosarelor aflate pe ordinea de zi, aceştia au aprobat 8 rapoarte de evaluare întocmite de experţi, ce vor fi transmise la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor în vederea validării iar un dosar a fost remis în vederea completării cu documentaţiile prevăzute de lege.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu