Gateriştii o rup la fugă la vederea ispectorilor ITM



Odată ce soarele mai dezmorţeşte frigul de afară iar activităţile în aer liber pot fi reluate, domenii precum construcţiile şi prelucrarea lemnului şi-au început activitatea. Cum în aceste zone de activitate munca la negru este cea mai răspândită, inspectorii ITM şi-au intensificat controalele privind identificarea celor care muncesc fără forme legale. Cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea au avut o surpriză de proporţii atunci când au mers în zonele de munte pentru a verifica activităţile gaterelor. La vederea inspectorilor muncitorii au rupt-o la fugă de frica amenzilor usturătoate care se aplică în cazul în care ai la lucru muncitori la negru. Numai luna aceasta inspectorii ITM au efectuat 44 de controale şi au depistat un număr de 12 muncitori care lucrau fără forme legale la gaterele din judeţ. Patronii acestora au primit amenzi în valoare de 36.000 de lei şi cu toate acestea cei din conducerea Inspectoratului de Muncă Vrancea spun că amenzile deja nu-i mai sperie pe patroni. După plecarea acestora ei primesc in continuare la muncă oameni fără a le întocmi cărţi de muncă. Următoatele controale care vor fi întreprinse de către inspectorii ITM vizează domeniul construcţiilor unde şi în acest sector patronii folosesc la lucru muncitori fără a fi angajaţi cu forme legale.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu