Programul rabla nu-i mai interesează pe vrânceni



Demarat încă de la sfârşitul lunii martie, programul rabla în Vrancea a început cu stângul. Cel puţin asta susţine conducerea Remat care spune că programul de înnoire a parcului auto nu mai are căutare la fel ca anul trecut. Zilnic pe poartă intră doar 3-4 maşini pentru a fi dezmembrate, în timp ce anul trecut angajaţii nu mai făceau faţă numărului prea mare, care se ridica la 30-40 de maşini pe zi. Cele 100 de vauchere pe care Rematul le-a primit de la minister nici până la ora aceasta nu au fost repartizate, încă mai sunt 30 de bucăţi care îşi aşteaptă clienţii dornici să-şi cumpere cu ele o maşină nouă. Conducerea Remat are şi o explicaţie pentru acest fenomen, sărăcia. Populaţia are alte priorităţi în momentl de faţă achitarea datoriilor la bănci, achitarea utilităţilor şi asigurarea traiului zilnic. Maşinile duse la casat trebuie să fie mai vechi de 10 ani iar pentru fiecare se acordă câte un tichet în valoare de 3.800 de lei. La cumpărarea unei maşini noi se pot folosi cel mult trei asemenea tichete care se scad din preţul final a maşinii pe care doreşti să o cumperi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu